Azi începem cu ceva intern de mare anvergură. Denis Man e curtat de Milan sau Inter și 15 milioane sunt puse pe masă. Nu știu de ce prima imagine care-mi vine în minte e celebrul clip de pe Youtube „hello, I am Ilie Dumitrescu”.
Aveam pretenții într-o vreme de la Denis Man. Speram să fie un viitor Adrian Ilie. Ce greu e să mai găsești jucători cum a fost „Cobra”. În România nu se mai șlefuiesc alții ca el de mult timp. Adrian Ilie, Mutu, Cernat, Sânmărtean sunt mulți printre puștii de 10-11 ani, dar nu e destul. Înainte, când ajungeai la Steaua erai deja format, acolo doar te perfecționai. Acum, să ajungi la FCSBeaua e un pas înapoi din atât de multe puncte de vedere că nici n-aș ști de unde să încep. Poate că Man avea calitatea să plece pe bani mulți, dar în momentul de față, Man e doar un jucător bun de Liga 1. E de vină și nivelul foarte slab, incomparabil cu cel de acum 10 ani. Regresul fotbalului românesc este atât de vizibil încât sumele vehiculate sunt o glumă proastă.
Premier League se întoarce. La fel ca noi, englezii numără cu inima strânsă zilnic victimele covid, dar sărbătoarea lui Liverpool a fost amânată destul. Klopp are un trofeu de trecut în palmares și la finalul lui iunie se va întâmpla. Primul trofeu din istoria Premier League ajunge pe Anfield. După 1 iunie englezii au primit acceptul să dea drumul la fotbal. Problema e că jucătorii sunt departe și fără mari șanse să revină în Regat prea curând, dar asta e altă problemă. După Germania și Spania, a venit rândul Angliei să se alinieze la start.
Închei ziua cu ceva autohton. De la noi, de la sărăcia ligii a treia. Sezonul s-a încheiat acolo, ca să nu se desființeze jumate din echipe. Două promovează direct, iar alte trei se decid la baraj. Surprize-surprize, Oțelul e la al treilea an încheiat în liga 3. Termină liceul la anul și poate se gândește și la facultate. Sau poate mai stă un an și continuă la școala de arte și meserii. Într-o țară cu două Steaua și Dinamo, trei Rapid, e cazul să ne aruncăm privirea și pe cele două Craiova. Cele două U Craiova, mai exact. Mititelu a ajuns în Liga 2 și de anul ăsta are voie și pe Oblemenco. Să vezi „Așa e la Craiova” de acum. Ne așteaptă o tragicomedie de mare talent între olteni.