Dar, de fapt, nu prea mai merge așa.
Revin la scris cu niște cuvinte despre fotbalul obscur de la noi. Tare greu e să nu-ți scoți telefonul și să începi să dai scroll în timp ce te uiți la Liga 1. Salut poziția pe care Dan Ștefănescu și Adi Soare au luat-o în meciul pe care l-au comentat dintre UTA și FC Argeș. Era un topic pe care voiam de ceva vreme să-l detaliez și azi mi-a venit cheful să arunc niște cuvinte despre asta.
Despre ce e vorba? Am omis să încep direct cu asta tocmai ca să pară că-s în context. A devenit o glumă proastă să vezi meciurile din Liga 1. Nici măcar nu e despre calitate, e despre tot ce ține de mizeria în care se afundă fotbalul de la noi. De ce naiba ne mirăm că ne-a bătut Armenia și n-am putut câștiga cu echipa de tineret a islandezilor? Rădoi vorbea de mentalitate acum vreun an. Aia nu se schimbă așa ușor, iar detaliile care compun fotbalul de la noi azi ne duce cu gândul că în vreo 10 ani se vor uita alții la noi cum îi vedem noi acum pe..Letonia, spre exemplu.
Hai să nu mai trag de timp și să vă explic de ce m-am pus să scriu sâmbătă seara în loc să fac orice altceva.
Discursul antrenorilor după meciuri e decupat și pus pe replay în fiecare etapă. „Trebuie să muncim mai mult”. Dar cine v-a oprit, bă, să munciți până acum? De când e terenul de antrenament șantier de lucru? Nu e doar despre muncă la fotbal, e și despre alte detalii pe care toți antrenorii de la noi le neglijează. Aud asta cu muncitul din toate părțile. E cel mai simplu clișeu care te scoate din c***t. Ce-i drept, echipele lor joacă la fel de bine precum vorbesc ei când le apare un microfon în față.
Nu mai știm cum e să vedem fotbal. Nimeni nu mai pregătește meciul să dea gol. Toți au în cap să nu ia. Pare mai ușor. Și chiar așa e. N-are cum să nu fie ușor când 80% din meciurile din Liga 1 se joacă între echipe care doar vor să nu ia gol. Cum să nu ne facem de râs prin Europa când stagnăm și ne bucurăm la cate un 2-2 prin Liga 1, o dată la 8-9 meciuri?
S-ar putea să fiu împotriva curentului, dar m-am cam săturat de Miță Iosif. E jenant complexul de milă pe care Rapidul îl are pentru un om care-și merită locul în club, dar nu pe cea mai importantă poziție. Cu un antrenor serios, Rapidul chiar ar fi o trupă tare de tot. Până atunci e doar o echipă pe care o bate Mediaș acasă, ia două goluri de la Chindia cu doi oameni în plus pe teren și smulge un egal cu Mioveni. Da, știu, e sus, e pe loc de play-off, e nou-promovată, dar e trist să vezi atât de mult potențial irosit.
Dacă-i vorba de potențial ținut pe loc, atunci arunc două rânduri și despre UTA. Balint e un alt personaj ținut în brațe că-i de-al locului. Un alt strateg care ar fi cel mai fericit dacă echipa lui face 0-0 meci de meci, chiar și la cele școală de la antrenamente. Niște băieți buni are UTA în lot, dar e greu să-i vezi explodând când Balint le pune câte un sac în spate la fiecare joc.
Chindia e fără dar și poate cel mai sinistru club de la noi. Fotbalistic vorbind. Da, m-aș lua de ei și pe criterii ce n-au treabă cu sportul. Un club care joacă de 3 ani doar în deplasare ar fi trebuit retrogradat în vară. Nu e posibil să joci an de an pe la Ploiești, Buzău, Buftea sau pe unde mai găsești un teren liber. E lipsă de respect pentru competiție. Mă rog, iertați-mă că am pretenții de normalitate. Fotbalistic, n-au nimic de oferit. Săndoi joacă un catenaccio dus la rang de război. N-are lot rău nici Chindia. Dar are pe bancă un tip care se bucură când vede că mingea e în tribună sau ținută cu dinții în colțul terenului. Orice victorie a Chindiei e o înfrângere pentru fotbal.
Trecem mai departe și ajungem la Dinamo. Aici o să fiu scurt. Câte echipe trebuie să mai scufunde nea Rednic ca să înțelegem că i-a trecut vremea? Și când vor înțelege dinamoviștii că cine era bun în 2007 e greu de crezut că mai poate ceva și-n 2020.
FCSB își pierde orice șansă să redevină Steaua de la o zi la alta. Asta nu înseamnă că ăia din liga a doua vor fi vreodată ceea ce cred deja că sunt.
Pe Dan Petrescu l-aș întreba cum poate Mura să o bată pe Tottenham cu un lot la fel de scump ca al Chindiei sau cum poate Bodo Glimt să-i dea Romei 4-1 și să facă 2-2 pe Olimpico cu un lot care nici nu se apropie de cel al CFR-ului, în timp ce campioana noastră are un punct într-o grupă cu Randers și Jablonec?!
Nici conducători serioși nu mai avem. Aceeași antrenori plimbați pe la toate echipele de câte 2-3 ori. Teja, Bergodi, Stoican, Neagoe, Rednic, Ciobotariu învârtiți pe toate părțile de toate cluburile de la noi. Tare dezamăgit am fost să văd că Sepsi a intrat și ea în hora asta când l-a adus pe Bergodi în locul lui Grozavu.
Concluzia e că suntem în mocirlă până-n gât și nu e nicio urmă că am vrea să ieșim de acolo.