Curajul de a rămâne modest

 

Fotbalul românesc suferă din ce în ce mai acut din cauza stadioanelor goale. Nici măcar puținele echipe de tradiție nu mai suscită interesul de altă dată. Cauzele pot fi multiple, subiective dar efectul este același și doza de indiferență afectează direct. Apariția în masă a echipelor suporterilor în ultimii 3 ani a fost semnalul care trebuia să anunțe o revoluție pe stadioanele din România. Liga 1 nu a simțit, încă, acest efect.

 

Despre un episod mai puțin cunoscut aș vrea să scriu măcar un paragraf. Oricât aș încerca să-mi păstrez obiectivismul legat de acest detaliu, tind să cred că fanii multor echipe și-ar dori să audă asta despre cei care conduc. În urmă cu un deceniu și ceva, Oțelul era foarte aproape de falimentul sportiv dar campania de achiziții orchestrată de Marius Stan și inspirația numită Petre Grigoraș, au păstrat numele Galațiului pe harta primei ligi. Nu despre asta este vorba ci despre planurile ce au urmat pentru Oțelul. Omul de legătură dintre club și combinatul siderurgic, principialul sponsor al acelui moment, a transmis un mesaj clar: obiectivul principal este aducerea oamenilor la stadion. Echipa nu are voie să depășească bugetul, nu trebuie să se apropie de zona retrogradării, iar obținerea unui loc european ar fi un bonus substanțial. Acest capitol a funcționat perfect și ar fi avut ecou și în ziua de astăzi dacă titlul din 2011 nu ar fi fost decât o utopie. Din păcate, cel mai important eveniment din istoria clubului este și declanșatorul celui mai dramatic.

 

Revenind la planul afișat mai sus, o spun cu toată responsabilitatea, că Oțelul a avut mereu ceva special. Acest detaliu vorbește de la sine. Presiunea la Galați era diferită. Oțelul trebuia să joace fotbal, nu să fie productivă în clasament, cel puțin nu asta era prioritar. Acest principiu a făcut din Oțelul o echipă greu de trecut pe propriul teren ani la rând, chiar dacă generațiile se schimbau. Preocuparea pentru fotbal și mai puțin pentru buget, a produs o campanie sănătoasă pentru Oțelul. Când rolurile s-au schimbat, falimentul a distrus una din cele mai frumoase povești din fotbalul românesc: Oțelul Galați.

 

Anumite cluburi nu își pot depăși condiția, iar dacă o fac, efectele pe termen lung pot fi dăunătoare. Oțelul a simțit pe pielea ei acest fapt, iar astăzi, o inițiativă a fanilor caută locul în liga secundă. Este de apreciat și de urmat conceptul pe care Oțelul l-a aplicat cu ani în urmă. Fotbalul românesc necesită mai multă implicare în acest sens și mai puține pretenții pentru performanțe imediate. Oțelul a avut curajul de a rămâne modest, până-ntr-un punct. Acolo s-a rupt totul. Este o lecție pe care fotbalul românesc o poate înțelege, și mai important, o poate aplica!