M-am abținut să nu scriu despre plecarea lui Messi. M-am gândit că voi amâna aceste rânduri până în ziua în care va deveni “cetățean”. Dar nu mai e cazul să fim copii. Hai să fim ca Messi. Să acceptăm realitatea și să luăm decizii. Așa cum a făcut-o el, trebuie s-o facem și noi, restul. Fanii sunt rupți în două. Ori sunt cu Messi, ori nu-și revin din șoc. Decizia nu o iau ei. E deja luată de Messi.
Nu mai e un zvon, nu mai e un capriciu împotriva conducerii. Messi nu mai crede în locul lui la Barcelona. Acum, Messi e mes que un club. S-a terminat o eră, o Doamne, ce eră. La 33 de ani, unii au spus că e apusul carierei. Eu îmi imaginez că va fi cel mai frumos apus pe care îl putem vedea cu ochiul liber. Messi nu iese din scenă ca un laș. E trist că ultimul lui meci la Barcelona a fost un 2-8 în Champions League, dar a fost picătura pe care Messi n-a mai vrut să o înghită.
Ultimul lui gol pe Camp Nou, in campionat, e într-un eșec cu Osasuna. Nici nu s-a bucurat. A fost o descătușare nervoasă. La final, a dat-o si pe vorbe, dar nimeni nu i-a ascultat răbufnirea. Acum, n-a mai vorbit, dar toți vor să îl asculte.
Messi va merge la City. Pare a fi done deal. E aventura pe care o ai o dată-n viață. Un om care a jucat la un singur club si a iubit o singură femeie, alege să schimbe totul pentru un final de poveste. Toți sunt de partea lui. Fanii vor să-l vadă fericit, iar Barca nu-l mai face fericit de mult timp, dar abia acum a avut curajul sa-i spună.
Va fi entuziasmant să îi vedem pe Messi și De Bruyne in aceeași echipă. E un duo de pe altă planetă. Sterling, Aguero sau Gabi Jesus ua prins peștișorul de aur. Vor avea în spate cei mai buni pasatori din lume, din toate timpurile, de unde vreți voi. Iar Guardiola e dat naibii. Îl prinde pe Messi la începutul și finalul carierei. Ăsta da omagiu.
Barcelona a luat un singur Champions League în ultimii 9 ani. Asta cu Messi în echipă. Poate e mai ușor de înțeles de ce Messi nu vrea să continue. S-a săturat să care singur pianul și tot el să cânte. Să-l ai pe cel mai bun din lume și să iei Liga o dată-ntr-un deceniu, cred că portretizează perfect cum Barcelona i-a irosit ultimii 5 ani, poate cei mai buni, din cariera lui Messi. Oare Jordan, Tom Brady sau Hamilton ar fi rămas pe poziții la fel de mult ca Messi dacă cei din jur le-ar fi risipit munca și talentul?
A încercat cineva, vreodată, să-l „vadă” pe Messi marcând împotriva Barcelonei? Cum va fi când totul va reveni la normal, iar 100 000 de oameni îl vor primi pe Camp Nou ca adversar? Cum va fi pentru el să nu joace acasă în blaugrana? E mind-blowing, știu, dar e doar o chestiune de timp. Dacă 2020 nu a adus destule, ăsta e bonusul.
PS: La final, încercăm cu niște matematică. Astea-s cifrele lui Messi la 33 de ani, în ultimul sezon din La Liga.