Ala, bala, portocala

N-am mai scris de mult despre Liga 1, dar îmi dau seama că am început bine, băgând o negație încă de la primul cuvânt. Cam despre asta e vorba și-n fotbalul nostru. Despre nu! Despre cum nu trebuie făcute lucrurile. S-au speriat toți când UEFA a decis să refacă Intertoto, cu un nume mai fancy și să ne arunce acolo. La cum ne pregătim, o să-i obligăm pe federali să mai inventeze o competiție, să contăm și noi.

A fost marele derby, Dinamo-Steaua sau Dinamo-FCSB, cum spun actele, nu și suporterii cu minte și memorie recentă. Îți trebuie un astfel de meci să-ți dai seama că nu te mai salvează nimeni și că oamenii care aleg să stea acasă în loc să vină la stadion, au toate motivele să-și găsească orice altceva de făcut. Atâtea preluări proaste, pase aiurea și lipsă de valoare vedeam pe la meciurile de județ, acum vreo 10-15 ani, când mă duceam doar să sparg semințe la marginea terenului.

Haios sau nu, personaj sau cum vreți să-i spuneți, nea Gigi a distrus Steaua. Nici Borcea nu făcea o treabă mai bună, cu toată inima lui de dinamovist. Cum să te mai aștepți să contezi în sportul ăsta când cea mai iubită echipă a țării este o fantomă, iar cea mai bună din prezent se chinuie să-și umple arena la meciuri cu echipele de pe locurile 2 și 3 din Italia și Franța. Ce să ne mai dorim când singura campioană din Moldova e moartă și-ngropată, când Timișoara respiră fotbal doar la 11 dimineața, iar Rapid, Petrolul, UTA și FC Argeș se chinuie în mediocritate. În tot acest timp, Clinceni, Juventus București și alte trupe „de elită” au defilat prin liga secundă. Avea Gazeta o campanie acum un deceniu, „ne pasă de fotbal. Poate prea mult”. Astăzi, ne pasă de orice, mai puțin de fotbal. Și nu e vorba de fani. Nu mai există oameni care se pricep la fenomen.

Ce e trist și îngrijorător, e că nu mai avem exemple pentru copii. Când eram mic, Steaua era Steaua și aveai de unde să-ți alegi idoli. Dinamo, Rapid, Sportul.. chiar aveam fotbaliști. Mergeam pe stadion la fiecare meci pentru că Oțelul era totul pentru mine. Azi, mă întreb, pentru câți mai e totul o echipă de fotbal din România?!

Poate ar fi trebuit să încep cu ei, dar îi las la final, pentru că sunt cei care ies din mulțime. Îmi place ce se întâmplă la Botoșani. Dragostea pentru fotbal, cu F mare, e de necontenit. Patronul știe cât are voie să facă și a investit în oameni care se pricep. Hagi are planul lui, dar îi lipsește ceva. Nu e normal ca aproape tot ce a ieșit din academie în 10 ani să revină tot acolo, mai devreme sau mai târziu. CFR e o afacere. Dacă echipa ratează titlul și grupele europene, e jale. Dinamo e ținută în buzunar de un patron care nu vrea nimic, dar are motivele lui să se mulțumească cu „nimic”.

Le-aș fi luat la rând pe toate, dar trag o acoladă peste aproape toată liga 1, condusă după un enervant „ala, bala, portocala” care nu atrage decât haos și îl răspândește cu seninătate fără să-i pese de consecințe.