Belgienii s-au hazardat

Franța contra Belgia a fost meciul așteptat de orice iubitor serios al fotbalului. Nu vorbesc de această semifinală ci de acest duel al generațiilor. S-au comparat în ultimii ani aceste două generații mai mult decât s-a argumentat eternul Messi-Ronaldo. Cea mai bună versiune a Belgiei contra unei echipe a Franței din care nu știi ce să alegi mai întâi. Un duel pe care sud-americanii și nu numai sunt sigur că l-au detestat. De ce?! Sunt naționalele care au scos Argentina și Brazilia din competiție și au împiedicat disputarea acestui meci colosal.

Golul decisiv e al lui Umtiti dar am ales să pun poza celor doi artiști de pe teren. Doi decari de excepție care și-au condus naționalele până la cel mai tare duel de la Cupa Mondială. Hazard mi-a plăcut mult și-n semifinală. Multă personalitate în dueluri pentru jucătorul lui Chelsea, ceea ce vezi din ce în ce mai rar în fotbalul actual. S-a distrat în prima repriză cu Pavard și Pogba dar n-a fost de ajuns. Belgia mi s-a părut mai bună în prima parte dar n-a punctat. Umtiti și Lloris au fost perfecți.

Surpriza neplăcută a fost De Bruyne. Epuizat, neinspirat, conducătorul de joc belgian nu l-a ajutat cu nimic pe Eden Hazard și în repriza secundă s-a văzut acest detaliu. Echilibrul de la mijlocul terenului din acest meci avea nevoie de explozia și pasele lui Kevin dar „cetățeanul” n-a mai putut, nu în seara semifinalei. De asemenea, Fellaini a greșit în singurul moment în care putea fi util: la fază fixă. Umtiti a marcat de lângă el și i-a anulat toate laudele de după meciul cu Brazilia. Aș atrage atenția asupra unui fapt îngrijorător: Belgia a ajus în semifinale cu doi jucători veniți din China, Witsel și Carrasco, cu o rezervă eternă, Fellaini și cu Chadli de la retrogradata West Bromwich.

De francezi scriu în încheiere. Mbappe este un miracol. Un jucător pe care Henry cred că-l adoră. Trecând mai departe, Umtiti a fost gladiator, Hernandez este de mare încredere în stânga, iar Lloris este unul din argumentele Franței pentru trofeu, așa cum am scris anterior. Este de admirat și Pogba pentru randamentul de la acest turneu final. Chiar dacă nu l-a putut opri pe Hazard în câteva rânduri, cine o putea face,  totuși?! Este în continuare un mijlocaș care-mi place și încă are marjă bună de progres. Griezmann și Mbappe s-au „înconjurat” de un afon. Nu degeaba Giroud este rezervă la Chelsea, postură din care a venit de la Arsenal. Este un atacant decent înconjurat de superstaruri, iar Deschamps îl preferă deși nu duce lipsă de soluții. Fără șut pe spațiul porții la acest turneu final și cu execuții jenante contra Belgiei, atacantul care s-a remarcat la Montpellier tinde să revină la rolul care l-a consacrat: super-sub.

Cam atât despre o semifinală în care mi s-au părut foarte interesante duelurile între coechipierii de club de la acest meci. Intervenția lui Lloris la șutul lui Alderweireld sau clinciurile dintre Kante și Hazard. În mod ciudat, francezii au părut mai stăpâni pe situație deși media de vârstă ar fi înclinat această balanță spre cealaltă tabără. A treia finală mondială pentru francezi care au luat trofeul în 1998 la ei acasă. La douăzeci de ani distanță, Mbappe și Griezmann țintesc trofeul, la a doua finală consecutivă, după Euro 2016.