A mai trecut o serie de preliminarii. N-am schimbat scenariul, doar l-am întunecat pe final. „Eliminați din preliminarii” ar fi titlul ideal despre naționala pe care a prins-o generația mea. De la Mutu și Chivu până la băieții de azi.
Ce-a fost cu Spania n-a mai contat. S-a scris boldat cu Suedia că suntem în urmă. Cu Spania doar am citit cu voce tare asta.
Totuși, dacă acum 10-15 ani aveam argumente, că deh, aveai un Mutu care impresiona Italia și un Chivu care lua Liga cu Inter, dar și alți băieți care înșiruiau nume mari prin Cupa Uefa, azi de ce ne legăm?! De generația lui Hagi și Popescu?! Ne cam ducem în 30 de ani de atunci. Azi trăim în spatele scenei.
Aș demonta într-un singur paragraf orice idee legată de pretenții. Încep cu Liga 1. Am strâns o prezență în grupele cupelor europene în ultimii doi ani. Ne ducem ușor-ușor spre un deceniu de când n-am mai auzit muzica Ligii la noi între Carpați. Competiția internă este un monolog al indiferenței. Derby-urile C.A.P.-urilor au preluat controlul, iar fanii își consumă energia prin ligile inferioare, unde amatorismul este derutant. Nici de afară nu vine salvarea. Hai să-i luăm pe rând. Care-s cei mai răsăriți de la națională?! Căpitanul nu a debutat la Lyon, decarul e rezervă în Belgia, atacantul se luptă în subsolul ligii secunde din Anglia, pariul nu mai vede mingea de o lună la Ajax, talentul face ravagii în America, dar e doar decent sub tricolor, iar băiatul de la Slavia pare schizofrenic pe ruta Cehia-România.
Au trecut doi ani degeaba. Cam așa se traduc preliminariile astea sau mandatul lui Contra, depinde cât de încordat ești în propriile argumente. Da, mai e pista Nations League. Ori e Scoția, ori e Islanda, în prima fază. Ambele ar trebui să nu ne sperie, dar noi am ajuns să batem doar Malta și Feroe.
Să vină Petrescu pare cel mai inspirat detaliu din toată povestea. Totuși, să nu fim atât de naivi. Selecționerul și antrenorul se desprind din două categorii distincte.
Doar naționala de tineret ne mai gâdilă orgoliul în prezent. Tragem deja concluzii despre un viitor de aur deși ne uităm după monezi în prezent.
Mai sunt 4 luni până aflăm dacă ne ducem la Euro. Se pot schimba multe până atunci chiar și cu actualul lot. La final de 2019 însă, arătăm mai rău ca niciodată.