- Nicolas Pepe, atacantul de 22 de ani al celor de la Angers a fost una din revelațiile sezonului trecut, iar interesul cluburilor potente financiar nu a întârziat să apară. Conducerea clubului din Ligue 1 i-a permis acestuia să-și negocieze plecarea, suma de transfer fiind încadrată în jurul a 10 milioane de euro. Newcastle și Watford și-au arătat disponibilitatea de a plăti 12 milioane pentru atacant dar acesta pare mai atras de proiectul celor de la Liile, club care nu este dispus să achite prețul cerut de Angers.
- După doar un sezon în Premier League, Steve Mandanda vrea să revină pe Velodrome dar cele 5 milioane pe care le solicită Crystal Palace nu vor fi achitate de Marseille. Clubul pentru care GK francez a evoluat timp de 9 ani oferă doar două milioane pentru revenirea acestuia.
- Atacantul de 24 de ani a lui Dijon, Lois Diony, autor a 11 goluri în sezonul 2016-2017, este pe lista de achiziții a celor de la Brighton, nou-promovată în Premier League, iar cele două cluburi sunt foarte aproape de a încheia tranzacția.
- Fiul lui George Weah, Timothy Weah este la un pas de a semna un contract de profesionist cu PSG la doar 17 ani. Acesta a evoluat până acum la echipa de UEFA Youth League a parizienilor.
- Lyon și Chelsea sunt foarte aproape de un acord în ceea ce privește transferul atacantului Bertrand Traore, ce aparține de echipa londoneză. În ultimul sezon, tânărul de 21 de ani s-a remarcat în tricoul lui Ajax Amsteradam, reușind chiar să o oprească pe Lyon din drumul spre finala Europa League.
- Marcelo Bielsa a lipsit de la reunirea celor de la Lille invocând probleme personale, punându-i deja în gardă pe oficiali, după modul în care s-a despărțit de ultimele două echipe: Marseille și Lazio.