Prețul longevității

Vara acestui an a redus drastic conturul longevității din fotbal. 5 nume pline de grandoare și istorie au scris ultima filă pentru cluburile care s-au confundat cu numele lor în ultimul deceniu.

Dacă vorbim despre acest termen, continuitate sau fidelitate în sportul zilelor noastre, realizăm că numele care ne vin instinctiv în minte au fost ușor de memorat. Ce-i drept, propoziția asta nu-l încadrează tocmai bine pe Kuyt în contextul longevității. N-a evoluat pentru un singur club dar a fost parte a istoriei pentru toate echipele la care a activat. Deloc întâmplător, Feyenord l-a reprimit cu un sprijin infinit pentru ultimii doi ani din carieră. S-a dovedit decisiv pentru primul trofeu de campioană a Olandei pentru băieții de pe „De Kuyp”, după o așteptare de 18 ani.

Suntem privilegiați să fi avut în prim plan, poate ultima generație de fotbaliști dedicați în totalitate aceluiași tricou, stadion și desigur, acelorași fani. Eternitatea de care se leagă numele lui Totti, pare o legendă, un mit pe care Stadio Olimpico îl va purta gravat până când ultima generație de suporteri capitolini va cânta pentru culorile acestui club. AS Roma s-a despărțit de Totti sau Il Capitano de club? Cred că niciuna din variante nu e validă. Totti se va confunda cu AS Roma și din tribună, din birourile clubului sau din fața televizorului.

Un nume care a șocat asistența declarând că în mai 2017 va juca pentru ultima oară pentru Bayern Munchen, n-a dorit să sfârșească precum Totti. Deși părea încheiat paragraful despre legenda Romei, trebuie precizat că anunțul retragerii sale a venit mult prea târziu. Chinuit de accidentări și de nivelul ascendent de performanță pe care clubul îl transmitea, Totti ar fi ieșit mai puțin șifonat și chiar umilit din tricoul giallorosso dacă și-ar fi ales mai responsabil anul retragerii. Lahm a fost conștient că un an la cel mai înalt nivel poate încerca dar a vrut să pășească pe Allianz Arena pentru ultima oară din calitate de fotbalist de bază, titular incontestabil și căpitan. A primit ultimul trofeu al Bundesligii, l-a adăugat unei colecții generoase și a ieșit din scenă fără prea mult zgomot, fără prea multe artificii, așa cum s-a comportat pe durata întregii cariere.

Ultimul paragraf este dedicat britanicilor. Două trasee asemănătoare și un singur final. Rooney a venit la Manchester când era un copil și pleacă matur, îmbătrânit și stors de puteri. John Terry a semnat în 1998 cu prima echipă a lui Chelsea și a degajat ultima minge în mai 2017. S-a dovedit a fi un tip controversat dar un fundaș de fier. Fanii l-au idolatrizat dar despărțirea de londonezi era inevitabilă. Doi titani ai fotbalului englez își continuă carierele pe alte scene. Dacă Rooney revine acasă, la Everton, deși parcă-i impropriu să numim orice alt loc decât Old Trafford, acasă pentru Wayne, Terry lasă Londra pentru Birmingham și o experiență nouă, la Aston Villa.

Nu știu dacă pot încheia articolul despre longevitatea și iubirea dedicată unui singur club decât astfel: „…pentru toate celelalte există Mastercard”.