Nu-mi vine în minte un articol de acest tip până în prezent, redactat de mine. Este un text personal, foarte personal și interesul acestor rânduri este direcționat doar către persoana căreia i se dedică.
Că-s pasionat de fotbal și orice derivă din acest sport, nu-i o noutate pentru oricine-mi știe măcar numele. Așa cum toate pornesc de undeva și obsesia aceasta poartă o semnătură: evident, familia. Îmbrățișând vârsta de 7-8 ani, nu aveam cum să fiu indiferent atenției sporite pe care tata o aloca fotbalului. O pasiune pe care am moștenit-o, mai mult decât mi-a fost „impusă”.
Am practicat timp de 10 ani acest sport și conștientizarea atenției tatălui meu din inima tribunei, fie că vorbim de antrenament sau meci, îmi oferea o siguranță suplimentară dar și o ambiție adițională. Nu aveam nevoie de opinii specializate ci doar de obiectivismul său în ceea ce mă privește. Am condiționat cumva confirmarea din partea lui, în tot ceea ce implică fotbalul, de atunci și până în prezent.
Dragostea față de Oțelul, de roș-alb-albastru, s-a transmis și amplificat cu fiecare partidă privită împreună, din fața micului (pe atunci) ecran sau din mijlocul tribunei a doua. Un alt element pe care l-am moștenit și l-am concretizat. Dorința și mândria de a-și urmări fiul purtând însemnele clubului favorit nu s-a putut concretiza mai departe de perioada junioratului dar uneori, tind să-mi confirm că într-o anumită doză, chiar și asta a fost suficient. A fost martorul unui aspect la care doar a visat, iar copilul său l-a materializat.
Revenind la partea lirică a textului, cred că unul din motivele pentru care pasiunea exprimată în scris, m-a adus în ipostaza de blogger li se datorează părinților. Nefiind scăpat de sub control și fiind constant motivat de ei pentru a-mi focusa atenția și pe studii, nu doar pe fotbal, pot conștientiza că ceea ce am ajuns la 24 de ani poartă semnătura lor, în multe aspecte. Astfel, deși-mi exprim opinia despre acest sport în articole de peste 3 ani și am acaparat un număr neașteptat de oameni care-mi citesc ideile, cele mai sincere și importante laude au venit mereu din partea tatălui meu. Cel care m-a îndrumat pe acest traseu este și cel mai important susținător al proiectului. Dacă lipsa de interes ar fi fost o caracteristică a sa, probabil și contentul editorialelor n-ar fi cunoscut un progres constant.
Ce-am încercat să exprim în textul de mai sus? E un mod inedit de a transmite : la mulți ani, tată! Un text despre importanța rolului asumat de prieten și de tată, cititor zilnic precum și de critic constructiv.