Liga 1, etapa 9: Scandalul care ne definește fotbalul

Parcă nu trece vreo etapă în Liga 1 fără să n-auzim de conspirațiile arbitrajelor. Cu era posibil să trecem peste CFR - CSU fără două-trei zile agitate de un penalty, un fault sau o aruncare de la margine.

Evitând să aloc un număr generos de rânduri acestei etape, voi sintetiza evenimentele care au definit weekendul trecut. Derby de clasament și de perspective am avut la Cluj, Dan Petrescu învingându-l pe Mangia, oltenii bifând primul eșec din acest campionat. Dacă acest meci a produs reacții imediate din taberele rivale, un alt soi de scandal s-a dezvoltat la Dinamo după 1-2 acasă cu Timișoara. Hanca și Filip n-au mai suportat duelul verbal cu plătitorii de bilete și au căutat duelul fizic. Ionuț Popa ne surprinde cu un nou succes colosal pentru un club care a începu ultimele două sezoane cu emoția desființării. Termin monologul despre această etapă a scandalului cu Viitorul-Steaua 1-0. Alibec pare mai greu de controlat pe zi ce trece, iar investițiile roș-albaștrilor nu se concretizează în Liga 1, de niciun fel. Budescu și Alibec par mai greu de pus în valoare decât se părea în momentul în care fostul decar al Astrei s-a alăturat echipei lui Becali.

Astra s-a oprit pe doi în clasament, iar la Giurgiu se anunță o nouă trupă de luat în seamă. Miriuță și-a completat lotul în ultima săptămână, iar prima victorie n-a înârziat. La Mediaș problemele capătă nuanțe grave, dar postul lui „domn profesor” nu cred că-i pus la îndoială. Din Sepsi-Voluntari reținem că Tudorie a reușit o triplă în primul eșalon, iar acum putem afirma fără urmă de îndoială că orice e posibil pe acest Pământ. Juventus și Poli Iași s-au jucat frumos doar în prima repriză, cu o relaxare ieșită din comun, aspect pe care l-au lăsat la vestiare după pauză.

 

TAGS: