Chiar dacă-n Spania transferurile pot fi făcute și pe 1 septembrie, pentru mine această perioadă s-a încheiat mai devreme. Mai bine spus, interesul pentru acest mercato s-a evaporat pe 31 august când Deportivo a oficializat mutarea pe care toți fanii o așteptau. Aș concluziona că această pretemporada s-a transpus într-un film decent spre bun cu suficiente momente clișeice dar cu un final apoteotic deși previzibil.
Lucas Perez s-a întors pe Riazor! După săptămâni frustrante, Arsenal și Deportivo au ajuns la un compromis, iar fanii galicieni au auzit sunetul glonțului care declanșează maratonul iluziilor herculinos. Nu se compară multe elemente din acest sport cu sinceritatea unui fotbalist ajuns la clubul pe care-l iubește. Lucas putea să joace în cupele europene, avea șansa unei noi provocări într-un campionat străin și se putea întoarce în La Liga la formații cu un statut superior. Sevilla, Marseille, Valencia, Lazio, Villareal, Fenerbahce sau Galatasaray sunt câteva din numele care și-au manifestat interesul pentru atacantul lui Arsenal dar scopul era indubutabil: revenirea acasă. Conștient că doar un sezon remarcabil și o serie completă de inspirație și noroc pot readuce Deportivo pe harta europeană din Primera, spaniolul a ales cu sufletul și aspectul acesta impune un respect infinit din partea oricărui fan branquiazuis.
Detașat de subiectivismul sosirii întemeiate de o loialitate pe care nu o mai întâlnești pretutindeni, trebuie să scriu și despre calitatea acestui atacant. Un transfer care a produs o emulație fantastică, independentă de latura sensibilă a deciziei, trebuie menționată și importanța unui jucător ce poate scoate Deportivo din banalitatea ultimilor ani. Poate că-s prea euforic dar vreau să fac referire la Super-Depor, am voie?! Dacă vorbim de atacanții acelui moment nu trebuie să-i uităm pe Tristan, Pandiani sau Makaay. M-aș hazarda să-l pun pe același piedestal pe Lucas, fără teama că aș fi departe de realitate.
Pentru acest mercato, Deportivo s-a autodepășit prin aducerile lui Schar și Lucas. Aseară, înainte de fluierul final de la miezul nopții, s-a oficializat și ultimul împrumut. Nevoia unui portar i-a adus pe Victor Valdes sau Diego Alves pe lista galiciană dar cel care va purta mănușile în acest sezon este Pantilimon. O veste care ar trebui să mă bucure, nu? Al doilea român din lotul echipei preferate. Ce aș putea cere mai mult?! Calitate, asta aș cere. Eram deja greu de stăvilit în ceea ce-l privește pe Andone, acum m-am pricopsit cu un portar care mi-a displăcut din primul meci pe care l-am văzut, la Poli. Nu i-am înțeles șederea în Premier League, care-s motivele pentru care a stârnit interesul a trei echipe din cel mai puternic campionat de l-au legitimat dar pot înțelege cum de a ajuns la Deportivo. În lipsă de fonduri, galicienii aveau nevoie de încă un GK, iar costurile să fie minime. Din păcate, așteptările, nu doar ale mele, nu vor fi pe măsura investiției, dimpotrivă. Din acest moment, pentru toți fanii lui Deportivo, Costel Pantilimon pornește de la zero. Își poate blinda numele pe Riazor, e o șansă nesperată în cariera lui pe care trebuie să o abordeze cu toți cei 202 centimetri pe care-i are.
O vară decentă pentru Deportivo. Zece achiziții, opt dintre jucători nefiind în sezonul trecut aici. Deși presiunea ultimilor ani radicalizează impunerea unui obiectiv major, La Coruna începe sezonul cu ideea menținerii dar cu o altă temperatură față de anii precedenți.