Pentru Barcelona, sezonul de Champions League a început acolo unde s-a încheiat precedentul, cu aceleași patru culori pe gazon dar cu totul alt deznodământ. Firește, sincronizarea nu i-a avantajat pe catalani, duelul din primăvară fiind cu altă încărcătură. De asemenea, pentru Matuidi, ultimele două partide din această competiție n-au fost deloc profitabile: 1-6 cu PSG și acum 0-3 cu Juventus.

Recordul lui Buffon, unul din doar cei trei portari care n-au luat gol de la Messi în Champions League, părea detaliul definitoriu al serii. Leo s-a săturat de acest statut și i-a înscris două goluri legendarului goalkeeper italian, asta după ce în ediția precedentă, s-a descotorosit și de umbra lui Petr Cech.

Fără trei oameni din defensiva care a imobilizat MSN-ul în sezonul trecut, Allegri n-a mai avut capacitatea să ducă meciul spre un final cel puțin decent. Lionel Messi s-a comportat ca și cum i-a lipsit tare de tot această competiție pe care și-a adjudecat-o de patru ori dar în care se simte atât de comod. Două goluri și o bară plus multă implicare în noul rol de conducător de joc pe care vârsta, experiența și viziunea asupra jocului pare că le-a impus mai mult decât ar încerca Valverde.

Sunt jucători pe care e suficient să-i ochești din două-trei situații și poți să-i etichetezi negreșit. Aș îndrăzni să-l cataloghez drept un transfer de senzație pe Semedo. Un fundaș lateral căruia nu-i e rușine deloc să-și etaleze tehnica pe ambele tranziții ale echipei sale, detaliu care indică o stăpânire de sine și o încredere pe care Dembele parcă nu le controlează încă. E adevărat că-i doar un copil și timpul e doar de partea lui.

3-0 și multă încredere pe care Barcelona o capătă după ce SuperCupa Spaniei ilustrase o degringoladă catalană parcă imposibil de controlat. Messi-i Messi și la a zecea reîncarnare. Cel mai bun jucător din lume continuă să fie mai inconfortabil pentru adversari decât este prima zi de școală pentru educatoarele cu brațele pline de flori.