Dacă pentru cei mai mulți, Barcelona - Lyon este un duel oarecare, pentru mine a fost cel mai special meci de când mă uit la fotbal. Am scris special, nu important, pentru că „greutatea” pe care a avut-o Oțelul-Poli Timișoara din 2011, este incomensurabilă.
E greu să te uiți la un meci între două echipe pe care le iubești de când erai mic. Încă din 2003, Barcelona m-a cucerit prin Ronaldinho. Apoi a apărut Messi și nimic nu a putut fi mai presus. L-am adorat pe Iniesta, am înțeles ce vrea să aducă în prim-plan sloganul „mes que un club” și am devenit oficial, catalan. Lyon are doza de nebunie care mi-a plăcut de la primul meci pe care l-am văzut. În 2004, generația lui Juninho, Malouda, Govou, Coupet, Cris, Cacapa, Abidal, Essien, Wiltord s-a remarcat prin talent, fantezie și dinamism, iar eu eram unul din puștii care înțelegeau că n-ai cum să nu devii fanul unei astfel de echipe.
The Lion was Messi ( Messi a fost leul). Despre acest 5-1 n-am prea multe de scris. Lyon m-a dezamăgit crunt. Au încercat să exprime ceva ce nu sunt: o echipă oarecare. S-au prezentat pe Camp Nou așa cum orice altă echipă mică ar face-o: cinci fundași, doi închizători și niciun apetit ofensiv. Nu e acel Lyon care a scos 4 puncte din 6 cu Man City sau care a bătut Parisul cu 2-1. Poate că nu s-ar fi calificat nici în formula obișnuită dar cel puțin și-ar fi păstrat semnătura.
Timorați e un termen prea blând. Francezii au fost speriați de Barcelona și parcă au știut de la început că nu au nicio șansă. Asta a impus Genesio,care l-a lăsat 90 de minute pe bancă pe Aouar. Surprinzător, Lyon chiar putea să o scoată din scenă pe Barcelona. Avea nevoie doar de curaj și de inspirație. Nu le-a avut și Messi i-a trimis înapoi în Ligue 1 cu o dublă și două assisturi. Lyon iese din Champions League după prima înfrângere a sezonului în competiție. Ce-i drept n-au bătut-o decât pe City, în rest, au adunat 6 egaluri.
Ndombele este aur. Francezul nu mai poate fi ținut de Lyon din vară. E imposibil să nu fie luat de unul din granzii Angliei. Pe piață va fi și Real în vară, iar Parisul îl știe cel mai bine. Tanguy e fuoriclasse și cine pune primul banii pe masa lui Aulas, dă lovitura. Pe Camp Nou, în returul optimilor, Ndombele a fost singurul leu al lui Olympique.
Barcelona nu e una din favoritele la trofeu. Cu Valverde e imposibil. E antrenorul pe care l-a scos Roma din Ligă acum un an și e cel pe care îl va scoate oricine își pune asta în plan. Fără idei, fără inspirație, fără surprize, Valverde se bazează pe Messi și își ridică pălaria la final. Cu tactica asta poate lua Europa League dar în Champions e alt scenariu și el e în piesa greșită.
Anglia merge cu 4 echipe în sferturi, cât toată Europa la un loc. Spania a rămas cu una (bine, Catalunia nu e Spania, ar zice unii), la fel de multe ca Olanda, Portugalia și Italia. Toți și-ar dori un Juve-Barca dar pentru o lună mai minunată, ar fi ideal ca Barcelona, Man City, Liverpool și Juventus să nu se împiedice între ele în sferturi.