Tenisul s-a oprit încă o dată să-l aplaude pe Roger Federer. A făcut-o la Wimbledon, cel mai elegant și prestigios turneu de Grand Slam, care-i poartă semnătura elvețianului pentru a opta oară. Dacă am mai scris-o în alte ipostaze, o să o trec pe hârtie, din nou: în sport, trofeele nu te validează în unanimitate. Doar statisticile prezentului și cei care nu-ți pot contesta valoarea decât prin cifre, amestecă matematica și sportul. În cazul lui Federer, atașamentul s-a întreținut necontenit pe tot parcursul carierei sale, iar astfel de elemente au lipsit. Ce-i drept, e tenis, ești dependent de propria-ți condiție și garanție a succesului.

Nu voi înșirui cifre, statistici sau clasamente despre set-uri, game-uri și alte turnee câștigate. Nu despre asta este articolul. Voi încerca să scriu despre modelul de sportiv care nu-și petrece timpul căutând scurtături spre trofee sau locul în ierarhii. Un tipar din care devii parte activă doar dacă unicitatea îți este primă caracteristică. Michael Jordan, Messi, Federer, astea-s numele care se disting de restul combatanților.

Modul în care Roger Federer desenează pe iarba londoneză poartă frumoasa presiunea a unei arte. N-a durat mult până să-și obțină respectul printre colegi și nu l-a irosit, nici pentru o secundă, de atunci. Longevitatea elvețianului uimește lumea tenisului dar detaliile care-l definesc, nu lasă loc de interpretări. Un familist convins, un sportiv pasionat și un perfecționist. Calmul, profesionismul și talentul, îl mențin pe piedestal de aproape două decenii. Poate că nu servește cu forța lui Raonic, n-are versatilitatea lui Djokovic pe orice suprafață, iar reverul în lung de linie nu se evidențiază ca-n jocul lui Nadal și parcă nici forehandul nu-l avantajează în stilul lui Wawrinka dar ceea ce-l catapultează pe o treaptă unică, o reprezintă comoditatea prin care anulează orice avantaj al adversarului. Despre mirajul tenisului propus de elvețian putem citi și în cele mai mici detalii. Un confort domol, calm dar strălucitor, sincronizează magistral pasiunea introvertită a mișcărilor trupului cu privirea sinceră a lui Roger.

Am aruncat pe foaie, în startul articolului, câteva nume care-mi denotă perfecțiune în acest domeniu. Federer își impune moștenirea printre acestea, nu prin longevitate neapărat ci prin calitate. Simbioza fantastică a talentului, pasiunii și continuității și-a ales puține gravări în lumea sportului dar aprecierea nu a fost de fiecare dată infinită. Dacă vorbim de Roger Federer, aprecierea fanilor a fost incontestabilă. Memoria nu m-ajută să-i știrbesc din merite prin înșiruirea anumitor voci pe care să le fi auzit criticându-l, peste ani. Un zeu pe iarbă, un monument al Wimbledonului, un artist al sportului, așa l-aș portretiza pe elvețian, în încheiere.