Deportivo își schimbă numele stadionului

După o serie de negocieri întinse pe câteva luni și încheiate astăzi, președintele lui Deportivo La Coruna, Tino Fernandez și reprezentanții „Abanca”, au ajuns la un acord pentru un împrumut de 45 de milioane de euro pe care sponsorul galicienilor îl va înmâna echipei „branquiazuis”. Ajutorul vine într-un moment în care formația la care este legitimat și Florin Andone, era sufocată de datorii. De asemenea, numele stadionului va fi ușor schimbat. Din „El Riazor”, cum a fost până în prezent, arena se va numi „Abanca Riazor”. Creditul se întinde pe o perioadă de 15 ani, iar 7 milioane de euro este suma ce va fi utilizață pentru reamenajarea stadionului. Prin aceste fonduri, se dorește și avansarea din punct de vedere sportiv, astfel că Deportivo La Coruna țintește noi obiective în viitorul apropiat.