Ultimele zile din mercato

Într-o vară dominată de transferul lui Neymar pentru o sumă ireală dar și de trecerea lui Bonucci la AC Milan precum și mutarea lui Dembele de la Dortmund pe Camp Nou, veștile ultimelor zile de mercato preconizează mutări interesante.

Dacă Monaco l-a prezentat deja pe Jovetic ca înlocuitor al lui Mbappe care va ajunge la PSG pentru, se pare, 180 de milioane, formația lui Jardim s-a înțeles cu Lazio pentru Keita Balde, suma vehiculată învârtindu-se în jurul a 35 de milioane. De altfel, acest transfer anunță o altă plecare din Principat și anume cea a lui Lemar. Klopp l-a ochit pe mijlocașul campioanei Franței și se pare că cel puțin 60 de milioane va totaliza acest transfer.

Din Premier League se mai leagă unele vești despre mutări, iar Everton, cea mai activă în această perioadă de mercato nu și-a definitivat lotul. Noul pariu al Croației, Nikola Vlasic este aproape de Goodison Park, britanicii fiind pregătiți să achite 10 milioane în schimbul extremei celor de la Hajduk Split. Până pe 1 septembrie se pare că Ross Barkley ar putea să o părăsească pe Everton, Chelsea și Tottenham fiind interesate de serviciile talentatului mijlocaș englez.

Pentru fanii lui Arsenal, veștile proaste nu s-au oprit. După 0-4 pe Anfield, Wenger e aproape să-și piardă doi jucători importanți. Alexis Sanchez se îndreaptă spre City, un schimb cu Sterling fiind vehiculat de presa britanică. De asemenea, Ox-Chamberlain se îndreaptă încet dar sigur spre Chelsea, statutul pe care i-l oferă acum Wenger nefiind satisfăcător pentru internaționalul englez.

Liverpool se pare că s-a activat pe acest final de sezon al transferurilor. Dacă despre Lemar am scris mai sus, Renato Sanches ar fi o altă țintă pentru cormorani. Se pare că mijlocașul lui Bayern ar urma să ajungă pe Anfield sub formă de împrumut pentru un sezon. Deși se părea că mutarea se va realiza în cele din urmă, cei de la Southampton nu intenționează să-i ofere lui Van Dijk șansa de a lucra cu Jurgen Klopp. După ce jucătorul a fost trimis la echipa secundă și Liverpool insista pentru acest transfer, premisele indicau o nouă mutare pe axa Soton-Liverpool dar conducerea „sfinților” pare decisă în privința acestui transfer și l-au anunțat pe fundașul venit de la Celtic că nu va pleca în această vară.