Aradul se pregătește de sezonul 2017-2018 al ligii secunde doar cu gândul la promovare. Cu stadionul gata de lansare până la startul campionatului viitor, UTA nu se mai ascunde în spatele unor meciuri ca cel împotriva Baloteștiului, din finalul de sezon și atacă primele două poziții cu un surplus agresiv de experiență. O listă de 7 jucători aduși până acum și un antrenor nou, Adrian Mihalcea, cel care și-a început mandatul cu un interviu straniu, dar voi reveni la asta.
Inventarul celor veniți la UTA este impresionant pentru standardele Ligii a II-a: Branko Grahovac (Poli Iași, 34 de ani), Mădălin Ciucă (Poli Iași, 34 de ani), Cristi Scutaru (ACS Poli, 30 de ani), Ștefan Grigorie (FC Brașov, 35 de ani), Dan Roman (CFR Cluj, 31 de ani). Macedonenii Bujamin Asani (28 de ani) şi Izet Ajrullahu (19 ani) sunt numele noi de pe harta fotbalului românesc, iar lista se pare că va mai cuprinde câteva nume până la startul competiției.
Revenind la Adrian Mihalcea și răspunsul legat de relația cu jucătorii, nu cred că necesită comentat ci doar menționat : „„Fiindcă nu sunt profesor, ci am doar studii fotbalistice, le-am spus elevilor mei să mi se adreseze cu Mister. E un termen generalist, dar nu văd altul mai potrivit, având în vedere că, pe de-o parte, sunt încă destul de tânăr, dar, pe de alta, trebuie să existe o linie de respect între noi.” N-am putut să mă abțin și am să o zic măcar p-asta: în fotbalul românesc, termenul de „Mister” a devenit moft, nimic mai mult.