N-am ascuns vreo secundă că iubesc Barcelona, fotbalul propus de catalani și detaliile care definesc acest club. Încadrez acest articol în rublica „Subiectiv” astfel că n-am parte de cenzură, pot fi liber în exprimare. Citesc despre interesul accelerat al Parisului pentru Neymar și îmi aduc aminte de o discuție avută cu Sergiu Petre iarna trecută.

Era început de decembrie sau final de noiembrie când m-am întâlnit cu el într-un bar din capitală pentru a înregistra un nou episod pentru seria de interviuri „De vorbă cu Andrei”. Este un fanatic blaugrana și am avut destule de spus în acest topic. El, mai documentat pe tema clubului catalan, mi-a aruncat pe masă două variante pe care le-am ascultat cu zâmbetul pe buze. Prima se referea la antrenorul Luis Enrique și la iminenta plecare din vara care urma. Eram de acord că o schimbare n-ar fi supărat prea mulți fani. Înainte să scriu despre a doua informație furnizată atunci trebuie menționat că el abia se întorsese de la Barcelona, unde participase la semnarea unui parteneriat dintre clubul catalan și o firmă care-l are pe Neymar drept imagine. Cu un ton serios dar cumva satisfăcut, mi-a spus că în vară Neymar pleacă de la Barcelona, iar PSG este destinația. Eram surprins, încântat dar derutat de acest deznodământ. Îmi pierdusem răbdarea cu atacantul brazilian și confirmarea acestei mutări nu mi-ar fi plasat nicio urmă de regret pe conștiință. S-a făcut iulie și înțeleg de ce Sergiu vorbea atât de sigur pe el. Este legat din toate punctele de vedere de acel club și informațiile pe care le furnizează nu sunt gratuite și subiective.

A venit timpul să spun de ce Neymar ar trebui să-și caute casă în Paris, nu?! Poate fi „pianistul” lui Emery. Piesa lipsă pe care arabii o căutau de la începutul proiectului. Cât timp Messi va fi decarul catalanilor, Neymar nu va fi mai mult decât o clapă strălucitoare. A stat 3 ani în blaugrana și nu a fost deloc convingător. Cel puțin pentru mine. S-a remarcat tocmai cu PSG, în acel 6-1 ireal. A mai avut sclipiri dar nu justifică reclama incredibilă din jurul său. Sunt acuzat de subiectivism când vine vorba de el și de faptul că orice ar face nu l-aș aprecia. Critica obsesivă pe care o verbalizez în direcția lui vine cu argumente de fiecare dată, iar după acea prestație din meciul cu PSG am fost conștient că nu pot exprima într-un text cât de bine a jucat. Ca să fiu mai precis, asta am scris atunci: „A fost seara lui Neymar. Fără scrupule a fost brazilianul după minutul 87. Messi a simțit că azi nu poate produce minunea. S-a dat doi metri mai înapoi și a privit. Brazilianul a știut că e șansa lui și a cântat cu toată gura. Lovitură liberă „crudă”, penalty plat și pasă „braziliană” în 90+5”. Mie nu-mi par rânduri scrise de cineva cu o problema personală cu brazilianul. Ce mă intrigă la el? Cum poate fi atât de bun la națională uneori și atât de incapabil la Barcelona de cele mai multe ori. Sper să nu-mi mai adresez întrebarea aceasta și din august și să-l văd „dansând” în Ligue 1.

Articole recomandate

Lasă un răspuns