Liga 1, etapa 8: Ionuț Popa insistă să fie numit antrenorul anului!

Un miracol transformat în realitate și o utopie care-și pierde din sens, astfel s-ar putea descrie munca și sacrificiul pe care l-a acordat Ionuț Popa acestui proiect numit ACS Poli. Nu am mai stat să ne gândim cum de a fost posibilă salvarea din sezonul trecut c-a și-nceput noul campionat și formația de pe Bega continuă să-și autodepășească limita. Despre Ionuț Popa și corecția pe care i-a aplicat-o lui Dan Petrescu a fost această etapă a opta din Liga 1.

ACS Poli - CFR Cluj 4-3 : Primul meci din cariera lui Dan Petrescu în care echipa lui primește patru goluri s-a încheiat mai decent decât putea spera tehnicianul feroviarilor. Un 4-0 neverosimil după o oră de joc, reteza elanul avântat al CFR-ului, până când Ibrahima Balde și-a pus semnătura pe prima dublă din Liga 1. Atacantul cu cea mai „scandaloasă” renumerație din campionat s-a remarcat din primele minute, iar autogolul lui Cânu putea să aducă o răsturnare șocantă de scor însă inspirația Clujului s-a stins brusc. Tot de la acest duel vine și imaginea etapei:

FCSB - FC Botoșani 2-0: Dacă reprezentația contra revelației campionatului a fost catalogată drept cea mai bună evoluție a roș-albaștrilor din acest sezon de Liga 1, devine clar pentru oricine cât de mediocru a fost nivelul propus de echipa lui Dică în primele șapte etape. Ce-i drept, n-a arătat rău acest duel, Costel Enache având destule argumente pentru a contesta victoria aparent lejeră a adversarilor. Nu-i tocmai tiparul pe care Becali-l visează de ani buni, „să vin ca la teatru” dar spre deosebire de alte confruntări recente, ăsta-i meciul care se apropie cel mai tare de celebra expresie.

Chiajna - Viitorul 1-2 : Știrea nu-i c-a bătut Viitorul ci că elevii lui Hagi au marcat. Eric și-a amintit că-i unul din cei mai apreciați străini pe care i-am avut în România și a deschis scorul cu o execuție specială. Țucudean s-a dovedit decisiv într-un meci în care numai de viitorul țării nu putem vorbi când ne uităm pe foaia de joc : Eric, Țucudean, Râmniceanu, Chițu, Lopez sau Boli. Miriuță bifează al cincilea eșec din ultimele șase meciuri, iar postul său este discutabil deși antrenorul ilfovenilor este ultimul vinovat de starea în care se găsește proiect al primăriei din Chiajna.

FC Voluntari - Dinamo 1-3: Contra și-a văzut ideile expuse neașteptat de coerent la Pitești, iar discuțiile despre plecarea lui vin după cel mai bun meci făcut de Dinamo în ultima perioadă. Motive ar fi suficiente, să vedem cum și cine-l convinge să rămână. Magia lui Claudiu Niculescu de la Voluntari parcă și-a pierdut intensitatea, iar sezonul acesta pare să devină o povară. Revenind la Dinamo, deși inconstanți și nesiguri, aceștia au profitat de eșecul Clujului și mențin accentuate ideile unui titlu în Ștefan cel Mare după mai bine de un deceniu. Cel puțin pentru fanatici, astfel de idei continuă să aibă contur, nu și pentru realiști.

CSU Craiova - Gaz Metan 2-0: Mangia nu glumește și a venit în România să facă treabă bună. Craiova menține tempoul și poate sugera pretenții colosale. În ciuda vocii conducerii care exagerează și manipulează prin cuvinte deloc potrivite orice reacție negativă la adresa echipei, acest nucleu pare montat pentru noul stadion, iar efectele pot genera idealuri mărețe pentru fanii alb-albaștrilor. Suntem departe de nivelul conducătorilor din Vest și poate acesta este un alt detaliu care ne situează în neant când ieșim în cupele europene dar planul acestui italian subordonează vocea chinuită de penibil a lui Marcel Popescu.

Astra - Juventus 2-0: Fără să convingă, echipa giurgiuveană adună puncte și vizează locul de play-off. Deși nu mai are parte de atenția din anii precedenți și nici nu promovează aceleași nume sonore sau intenții majore, echipa lui Niculae se prezintă decent după o vară agitată, inventarul totalizând 15 puncte, cu 3 mai puține decât FCSB, ale căror investiții par de domeniul fantasticului în comparație cu modelul Astra. Despre Juventus nu cred că aș putea menționa elemente noi. Nu le dau vreo șansă în acest sezon, iar din câte se pare nici ei nu-s așa siguri cum au ajuns până în prima ligă.

Poli Iași - Sepsi 0-2: Surpriza pe care Copoul a trebuit să o înghită a fost una amară. Iașiul s-a făcut de râs la meciul cu Sepsi, scorul rivalizând cu bomba care a explodat în celălat capăt al țării cu două zile înainte. Stoican n-a înțeles nimic dintr-un meci pe care Iașul îl juca cu gândul la a patra partidă consecutivă fără eșec. Sepsi i-a egalat la puncte pe moldoveni și a pus capăt seriei de trei eșecuri consecutive.

 

Liga 1 se oprește pentru 9 zile, naționala preluând inițiativa. Ce reținem după acest weekend?Pentru prima dată în acest sezon, niciun meci nu s-a terminat egal. Patru victorii ale gazdelor, trei ale oaspeților și nicio partidă sub două goluri înscrise.

 

 

TAGS: