Se spune că n-ai voie să-ți înjuri fotbaliștii echipei preferate, indiferent de context. Ei bine, eu-s mai nonconformist, se pare. Cine-a spus asta nu prea știa ce vorbește sau cel puțin nu ținea cu Deportivo La Coruna. De asta sunt sigur.
Dacă duminica trecută împotriva Realului nu-mi puteam impune standarde prea importante și nu-i puteam acuza decât de incompetență, meciul de la Levante m-a dezamăgit crunt. Înainte să fluiere centralul și să aud primele cuvinte spaniole ale comentariului original din partea ibericilor, optimismul îmi domina starea. Am văzut echipa: Ruben, Juanfran, Schar, Sidnei, Luisinho, Mosquera, Guilherme, Colak, Cartabia, Bakkali, Andone. E cea mai bună așezare pe care Pepe Mel o poate trimite în teren la ora asta. Hai că-ncepuse bine treaba. Puteam vedea ce s-a lucrat vara asta, noile automatisme, ce să mai, noul Depor.
Nu trec primele 300 de secunde din meci și Fede Cartabia se trece pe listă cu un șut plasat din interiorul careului. E primul marcator al sezonului pentru galicieni. 0-1 și Levante nu știe ce-a lovit-o dar e un gol care validează debutul agresiv experimentat și contra Madridului, acum o săptămână. Urmează o tatonare din partea ambelor combatante dar e una colorată, cu faze de poartă și spații nelimitate. Se duce jumătate de oră, corner, Sidnei se plaseză excelent în careu, lovitră de cap, gol, Levante - Deportivo 0-2. Deși nu mă impresionau amănuntele jocului, scorul îmi distrăgea atenția de la asta. N-apuc să înfulec pe deplin detaliile acestui scor că vine o execuție impecabilă din lovitură liberă a decarului gazdelor și mă așez la loc pe scaun, acuzând o euforie zguduită din plin.
De repriza secundă ce să scriu? Un monolog al lui Levante din care singură s-a întrerupt cu 15 minute înainte de final, când a rămas în zece oameni. Resimțind șocul, roș-albaștrii le-au permis galicienilor să-și treacă-n cronică trei faze de poartă în două minute, pentru ca mai apoi să-și revendice controlul pe care nu l-a scăpat din mână după golul de 0-2. Incompetentă să-și adjudece victoria nemeritată chiar și cu om în plus, Deportivo se vede egalată dintr-un penalty inexistent. Un 2-2 pe care Levante l-a meritat și un joc pe care vreau să mi-l șterg rapid din memorie. Dacă ăsta-i ritmul pe care-l propun elevii lui Pepe Mel și-n acest sezon, locurile 15-16 ne țin de urât până la final.
Pot fi dezamăgit de scor după un meci în care raportul șuturilor a fost 24-6 pentru gazde? Clar, nu! Dar de implicarea în joc mă pot lamenta suficient în câteva rânduri. Sunt decepționat de lipsa profunzimii din jocul echipei preferate. Deplâng modul incoerent pe care l-au afișat atât pe tranziția pozitivă a adversarului cât și pe cea negativă dar auto-mulțumirea indusă de acel 2-0 rapid s-a dovedit a fi un factor determinant al lipsei de concentrare. Mai sunt două săptămâni și pe Abanca Riazor sosește Real Sociedad. Sezonul trecut s-a terminat 5-1 pentru Depor dar mai bine rămân moderat. Poate semnează și Lucas Perez până atunci și n-aș zice nu încorporării unui portar bun.