Fotbalistul turc de 26 de ani sosit vara trecută pe El Riazor, nu duce lipse de oferte deși Deportivo La Coruna a terminat ultima ediție de La Liga pe locul 16. De departe, cel mai bun fotbalist din lotul galicienilor, Colak a sosit gratis dar poate aduce o sumă importantă în conturile formației „branquiazuis”. Presa galiciană scrie despre interesul Valenciei și al Sevillei pentru conducătorul de joc turc dar suma propusă de cele două, 6 milioane, este insuficientă Deportivo încercând să obțină între 9 și 12 milioane de euro.
Victor Valdes la Deportivo?!
În altă ordine de idei, clubul la care este legitimat și Florin Andone, dorește să acopere postul de portar după ce lui German Lux nu i-a fost prelungit contractul scadent în iunie. Victor Valdes este prima variantă, catalanul devenind liber de contract după retrogradarea lui Middlesbrough. Celelalte variante vehiculate sunt Soria (Sevilla) și Sirigu (PSG).