Prezentul strivește istoria

 

Deportivo a retrogradat. Ceea ce anticipasem de prea multă vreme nu a putut fi evitat. Toate detaliile îi aruncau pe galicieni în Segunda cu fiecare joc care trecea. Timingul însă, strivește orice urmă de realitate. Nu acest Depor care a jucat 70 de minute de la egal la egal cu Barca a retrogradat ci acela din primele 30 de etape. Acel neputincios, neinspirat și ghinionist Depor.

S-ar putea construi incorect ipoteza conform căreia La Coruna merita încă un sezon de La Liga doar pe baza ultimelor 4-5 jocuri. Totuși, dacă aș privi obiectiv n-aș putea să le salvez onoarea lui Lucas&Co. Riazorul cu siguranță merită echipă pe prima scenă dar nu o adunătură oarecare așa cum a părut Deportivo în prea multe momente din acest campionat.

Intervalul ultimelor 5-6 jocuri poate fi definitoriu pentru sezonul viitor. Deportivo a arătat de toate în această lună. Agresivitate, calitate, caracter, intensitate și multă dorință dar prea târziu. Acest interval i-a găsit și pe fanii galicieni în ipostaza de a putea fi mândri, după mult timp. Capacitatea accentuată a echipei din ultimele meciuri a impus o altă stare de spirit pe Riazor. O unitate prea târziu savurată.

Este inexplicabilă schimbarea radicală a echipei abia acum, când totul este in zadar. M-aș gândi și aș scrie că presiunea începutului slab de campionat i-a blocat pe jucători dar n-aș crede până la capăt în această idee. Trei antrenori a avut Deportivo în acest sezon, iar până în aprilie echipa n-a dat niciun semn de schimbare în bine. Enigmatic mi se pare ultimul tehnician sosit pe Riazor. Seedorf a început catastrofal și a etalat un calm înfiorător deși situația devenea critică. Îmi este greu să îmi dau seama dacă trebuie să îl judec după primele 6 partide în care Deportivo a marcat un singur gol deși a jucat cu Betis, Girona, Alaves, Espanyol, Getafe și Eibar sau să îi fac portretul după meciurile foarte bune cu Atletico Madrid, Barcelona, Bilbao și Sevilla din ultima lună.

Rămâne enigmatică atitudinea greșită avută de galicieni pe parcursul acestui sezon, fiind evident că lotul avea calitate de la început, detaliu demonstrat abia acum pe final. Un lot cu experiență, cu o medie de varstă de aproape 30 de ani dar care nu a putut gestiona corect niciun moment cu adevărat important al campionatului. Adrian și Lucas Perez au livrat prea târziu, cei doi fiind principalele argumente ale trupei de pe Riazor, mai ales că Emre Colak a fost neglijat de antrenori aproape tot sezonul, iar când s-au pus bazele în turcul venit de la Galatasaray, am văzut schimbarea decisivă. Prea târziu, mult prea târziu.

Andone n-a mai contat pentru Deportivo ca în sezonul trecut. Nici nu mai avea cum deoarece lotul a fost mult peste cel din ediția precedentă, în ciuda deznodământului. Florin Andone își încheie aventura din La Coruna cu a doua retrogradare din carieră. Odată cu el nume ca Sidnei, Colak, Adrian, Lucas, Schar, Cartabia, Guilherme, Khron-Dehli sau Juanfran vor avea aceeași soartă, fondul de salarii scăzând drastic. Ca fapt divers, doar 8 echipe din La Liga au avut mai mulți bani decât Deportivo anul acesta, așadar, banii nu sunt totul în fotbal, dacă mai erau dubii.

#voltaremos este sloganul pe care toți fanii lui Deportivo La Coruna l-au preluat. Se traduce „vom reveni”, iar un an de Segunda poate așeza mai bine decât s-ar putea crede, lucrurile pe El Riazor.