N-a mai avut răbdare

 

Știrea nu e tocmai actuală dar detaliile sunt greu de evitat. Saido Berahino era considerat, în urmă cu 3 ani, cel mai promițător atacant englez. Astăzi, încearcă să-și relanseze cariera în Championship, alături de Stoke City. După ce s-a comportat ca o primadonă la WBA, ajungând să nu mai evolueze deloc, Berahino s-a transferat la Stoke. A avut nevoie de 913 zile și 48 de meciuri pentru a reuși să marcheze primul gol pentru alb-roșii de pe BET365 Arena.

N-a mai avut răbdare să atingă cota de 1000 de zile fără gol pentru clubul britanic. Mai bine mai devreme decât niciodată, cam acesta ar fi sloganul cel mai potrivit pentru Berahino.