Strălucirea eternă a talentului infinit

Primele ore din 2018 nu mă pot găsi decât scriind despre ce iubesc cel mai mult. Sunt rânduri subiective dar cu doză infinită de încredere că mulți vor fi atașați de ce vor citi. Pentru încă un an, suntem contemporani cu cel mai mare fotbalist din istorie și am face bine să apreciem din ce în ce mai mult acest aspect. Nu mai este mult și vom începe numărătoarea inversă în ceea ce-l privește dar încerc să-mi păstrez optimismul că mai am ocazia să încep încă cel puțin 4 ani cu un articol despre argentinianul perfect!

Poate că mulți oameni vor o schimbare. Unii spun că ar trebui să-l urmărim și să nu mai complicăm generațiile cu alte comparații. Eu sunt de părere că ar trebui să ne bucurăm de tot ce desenează pe teren și să îl privim cu mai multă înțelepciune ca să îi înțelegem mai bine rolul în istoria acestui sport. Despre ce a reușit, ce recorduri a doborât, ce ar putea să mai câștige și câte goluri ar putea să mai dea nu intenționez să scriu. Dacă și în 2018 o să îi percepem evoluțiile în funcție de golurile marcate, nu îi vom interpreta niciodată talentul în contextul potrivit.

L-am văzut jucând pe Messi. Doar propoziția aceasta ar trebui să exprime totul. L-am admirat mișcându-se exuberant pe stadioanele aristocrate din La Liga și am conștientizat că infinitatea epitetelor ce-l înconjoară compun un handicap narativ de care începem să ne lovim în lipsă de noi atribute pe care să i le amplasăm lângă nume. În ceea ce mă privește, atașamentul emoțional este ireversibil. Într-un fotbal devorat de individualitate și infinitatea de bani ce trebuie adjudecată, altruismul talentatului băiat crescut în Rosario zdruncină toate prejudecățile actuale. Bucuria sinceră din privirea lui Leo când are mingea la picior nu poate fi catalogată.

Chiar dacă a pășit pe linia celor 30 de ani, pentru mine, în spatele bărbii roșiatice și a ridurilor, Leo rămâne același copil care cere doar să se joace cu mingea alături de prietenii săi. O grandioasă „obligație” , previzibilă poate, mă răsfață să nu ratez niciun meci în care este implicat. Într-o zi, acesta va fi în tribună, la costum, iar acea imagine îmi amplifică dorința din propoziția anterioară. Fără să am dubii, spun, scriu, reafirm și insist că pentru Messi, 2017 a fost grandios la nivel individual. Cel mai bun jucător din lume nu a primit nici anul acesta Balonul de Aur, trofeu care nu mai indică de mult statusul pentru care a fost inventat.