Șomeri de Crăciun

Suntem la jumătatea sezonului, iar pentru mulți fani răbdarea s-a încheiat în ceea ce privește banca tehnică. Nu are rost să enumăr echipele care ar căuta o nouă perspectivă astfel că adaug lista tehnicienilor liberi de contract la final de 2017. Cel puțin a celor mai interesanți:

Slaven Bilic – deși nu a speculat șansa de a antrena o echipă de tradiție a Marii Britanii, sunt de părere că Bilic merită o șansă la afirmare în La Liga, Bundesliga sau Ligue 1.

Paul Clement – a salvat Swansea de la retogradare în mai dar noul sezon a fost neașteptat de ezitant pentru fostul secund al lui Ancelotti.

Frank de Boer –  după două episoade sub-mediocre la Inter și Crystal Palace cred că olandezul are nevoie de un restart, iar La Liga pare cea mai potrivită competiție pentru el.

Walter Mazzari – tehnicianul care a readus Napoli pe harta europeană nu și-a neglijat munca nici la Inter sau Watford dar răbdarea nu e tocmai o calitate la clubul britanic.

Francesco Guidolin – deși este cel mai bătrân tehnician din listă, merită să fie menționat pentru treaba bună făcută în Serie A și Premier League.

Laurent Blanc – după experiența de la PSG, francezul a luat o pauză destul de lungă, așteptând un proiect motivant

Eduardo Berizzo – abia concediat de Sevilla, argentinianul poate construi echipe frumoase, exemplul Celta Vigo fiind unul prolific

Marcelo Bielsa – „El Loco” nu și-a pierdut calitățile și nu cred că ar da greș pe banca niciunei echipe din Spania

Óscar García – tehnicianul pus pe liber de St. Etienne prea devreme în acest sezon merita multă atenție și preocupare din partea conducerii verzilor. Orice echipă îl angajează cred că are doar de câștigat.

Ronald Koeman – poate cel mai important nume din această listă. Olandezul a fost pe lista Barcelonei în vară dar acum este pe lista celor care așteptă un telefon pentru un nou job

Luis Enrique – revenirea pe bancă a celui care a reușit tripla cu Barcelona în 2015 nu cred că se va produce mai devreme de iulie-august 2018

Thomas Tuchel – controversatul tehnician neamț nu a acceptat nicio ofertă în 2017 și se pare că nu va reveni nici el pe bancă mai devreme de vara anului viitor