Negru pe alb

Am să continui să epuizez rânduri și articole întregi despre rolul fundamental al antrenorului în sport. Până când ideea nu va fi impregnată în toate discuțiile care mă înconjoară, voi specula fiecare moment în care pot furniza acest argument. Despre Valencia și Marcelino se impune un articol complet.

Un an de pauză impus de o regulă stupidă a federației, i-a acordat lui Marcelino un sezon întreg de analiză. Despre posibilitatea ca el să o preia pe Deportivo s-a discutat în debutul lui 2017 dar strictețea unui principiu eronat, i-a impus tehnicianului asturian revenirea abia în vară. Valencia și-a asigurat serviciile unuia dintre cei mai interesanți antrenori fără angajament, evitând investițiile suprarealistice. Cu un schelet dominat de Serie A, mercato-ul „liliecilor” i-a plasat în glasul fanilor de pe Mestalla pe Simone Zaza, Murillo sau Kondogbia.

Startul este ireal. 2-2 pe Bernabeu nu e o întâmplare, așa cum nici 6-3 de la Betis sau 4-0 contra Sevillei. Locul doi în La Liga după 9 meciuri, cu al doilea cel mai bun atac (25 de goluri față de cele 26 al Barcelonei), nicio înfrângere și al doilea golgheter. Chiar Zaza spunea că ipotetic, dacă va fi pe 2 la capitolul goluri marcate, sub Messi, la finalul lui mai 2018, va cere federației spaniole un trofeu. Charismatici, tupeiști și dezinhibați, elevii lui Marcelino propun un fotbal total, o ofensivă „studențească” și un nume: Goncalo Guedes. Ultimele 5 dueluri din campionat au adăugat 21 de reușite în dreptul golurilor marcate. Uluitor!

Dacă Marcelino nu prelua „vizuina liliecilor” în iunie, Valencia se îndrepta spre al treilea sezon fără orizont, începând să coboare pe traseul pe care s-a rătăcit și Deportivo la Coruna în urmă cu aproape un deceniu. Un antrenor obligat de federație să nu antreneze în La Liga, în 2016-2017, din pricina plecării de la Villareal cu două zile înaintea sezonului, l-a găsit pe acesta mai montat și mai pregătit ca niciodată. De ce n-a fost viabil pentru o altă aventură în campionatul Spaniei în ediția precedentă?! O singură echipă pe sezon poate pregăti un antrenor în diviziile spaniole, iar pregătirea de vară se contabilizează și ea. Dramatic pentru el, stupid din exterior!

Despre Sevilla nu m-aș forța să scriu prea mult, rana lor fiind încă deschisă, după 1-5 la Moscova în Champions League, au capotat și pe Mestalla, 0-4. Berizzo s-a detașat de liniștea și siguranța pe care o deținea la Vigo și traversează un moment incomod pe banca andaluzilor alb-roșii.

 

TAGS: