Grupa Fiabilă

Campioana mondială vine în Rusia cu o nouă generație dar cu ambiții colosale, ca de fiecare dată. Nemții l-au lăsat acasă pe cel mai bun tânăr jucător din Premier League pentru a se baza pe Reus și Brandt, decizie controversată și greu de înțeles. Totuși, la toate edițiile din acest mileniu, Germania a bifat de fiecare dată faza semifinalelor, astfel că presiunea este incomensurabilă pentru noii cadeți.

Mexicanii sunt veterani ai Cupelor Mondiale, iar generația actuală le permite un target îndrăzneț. De cealaltă parte, suedezii nu îl vor avea pe Zlatan dar fără el au trecut de Italia la baraj, astfel că nordicii devin periculoși pentru locul secund.

Coreea de Sud va rămâne pentru eternitate cu uriașa performanță din 2002 când a fost gazda turneului dar nu mai reprezintă o amenințare în prezent pentru nicio trupă cu pretenții.

Mexicul poate produce surpriza, evoluând în prima etapă contra nemților. Campionii mondiali nu par a fi în cea mai bună dispoziție de joc, astfel că surpriza poate fi chiar în primul lor duel din Rusia. De altfel, chiar dacă nu e prima dată când se întâmplă asta, naționala Germaniei nu inspiră forța ultimilor ani. Cumva însă, de fiecare dată reușesc să performeze într-un context favorabil. Fiabilitatea nemțească n-are nevoie de garanții, iar turneul din Rusia poate fi o nouă bucatp din lecția pe care aceștia o predau de ani buni.